România va construi trei noi spitale regionale. Care sunt orașele alese

România va construi trei noi spitale regionale. Care sunt orașele alese
Publicat: 03/03/2016, 14:55
Actualizat: 03/03/2016, 15:35

„Ca beneficiar, o să terminăm acest dosar al spitalelor regionale. (…) Am început deja negocierile legate de locație, locațiile sunt. N-a existat un consens pe plan local, din păcate, și ani de zile politicienii locali s-au ciondănit câteodată în unele locuri pentru a pune o locație sau alta, dar acum în principiu eu știu că cele trei locații sunt deja stabilite. Mai trebuie foarte puțin, ne lipsește această hartă a nevoilor medicale”, a declarat Dîncu la Palatul Parlamentului, după ce a participat la o conferință despre impactul POR 2007 – 2013.

Mnistrul a mai spus că există deja o echipă interministerială care lucrează la acest proiect și că o hartă a nevoilor medicale va fi terminată până în luna iunie.

„Avem o echipă care se ocupă de problema spitalelor regionale, deja avem o echipă care lucrează la harta nevoilor pentru servicii medicale pentru cele trei locații. Cred că asta se va termina până în luna iunie cel târziu. Celelalte elemente care țin de greutatea de a implementa și care erau legate de unitatea de implementare de la Ministerul Sănătății, care nu putea să funcționeze cu doi oameni, au fost transferate spre Ministerul Fondurilor Europene împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale”, a mai spus Dîncu.

De asemenea, fostul ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, a declarat joi că responsabilitatea pentru întârzieri aparține autorităților locale, care ” încă nu s-au hotărât pe ce amplasament să fie fie ridicate aceste obiective”.

„(Problema – n.r.) trebuia rezolvată. Astăzi nu vorbesc de vina nimănui. Am zis să fim foarte pozitivi, toată lumea să pună umărul, să cheme autoritățile locale din cele trei orașe – Cluj, Iași și Craiova și împreună să găsească o soluție să depășească stadiul de adrese trimise de la unii la alți”, a declarat fostul ministru.

Comisarul european Corina Crețu a anunțat că 150 de milioane de euro, destinați construcției a trei spitale regionale în România, așteaptă încă la Bruxelles, pentru care „nici măcar amplasamentele nu au fost definitivate”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu